Nicolae Ciucă, plan pentru creșterea natalității în România

Nicolae Ciucă, plan pentru creșterea natalității în România
Nicolae Ciucă, plan pentru creșterea natalității în România / Sursa FOTO: Facebook
Publicat: 22/11/2022, 12:15

Primul-ministru Nicolae Ciucă a fost prezent marți la Palatul Victoria, la semnarea ordinului comun privind aprobarea Normelor de aplicare a „Programului social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” de către ministrul Familiei, Gabriela Firea, şi cel al Muncii, Marius Budăi.

Şeful Executivului a declarat că Guvernul are răspunderea de a găsi soluţii pentru creșterea natalității în România, dispunând și de resursa financiară pentru implementarea unor programe în acest sens.

Ciucă: „Un proiect la care s-a lucrat îndelung”

Nicolae Ciucă a declarat că „Programul social de interes naţional de susţinere a cuplurilor şi a persoanelor singure, pentru creşterea natalităţii” este „un proiect la care s-a lucrat îndelung. În pachetul «Sprijin pentru România» am avut acest obiectiv şi iată că, prin hotărârea iniţiată la nivelul Guvernului, reuşim să trecem, practic, acel demers birocratic prin care să reuşim asigurarea implementării acestei măsuri”.

„Se discută foarte mult şi în spaţiul public despre această problemă deosebit de gravă a vremurilor actuale legată de scăderea natalităţii. Este o problemă pe care am asumat-o la nivel guvernamental. O considerăm ca fiind răspunderea noastră să venim cu soluţii astfel încât să putem să asigurăm condiţiile necesare pentru ca cuplurile tinere, ca persoanele singure să poată să aibă acces către aceste facilităţi prin care să asigurăm creşterea natalităţii” – Nicolae Ciucă.

Premierul a adăugat că, prin acest program, cei care-şi doresc vor putea să beneficieze de sprijin pentru intrarea în programele de asigurare a fertilizării in vitro.

„Este o măsură pe care doamna ministru a susţinut-o, pe care noi am susţinut-o, şi, de aici încolo, este doar de o chestiune de timp şi de coordonare pentru ca ea să se aplice efectiv şi de care să beneficieze toţi care aşteaptă demult să fie reglementată această măsură”, a declarat Ciucă.

Ciucă: „Avem resursa financiară”

Primul-ministru a subliniat că există resursele necesare pentru punerea în practică a unor astfel de programe: „Trebuie să ne bucurăm de faptul că avem ceea ce ne trebuie, avem resursa financiară. Am avut şi beneficiem de efectele măsurilor economice care au fost luate la nivelul Guvernului pentru ca bugetul de stat să poată să dispună de resursele financiare, astfel încât să susţinem asemenea proiecte”.

În context, premierul a reamintit şi alte măsuri luate de Executiv pentru sprijinirea familiilor tinere: „Nu cu mult timp în urmă am luat decizia şi deja a început procesul de construcţie a creşelor. Sunt 124 de creşe care fac parte din programul de construcţie pe întreg teritoriul ţării. Discutăm, de asemenea, de asigurarea condiţiilor pentru educaţie timpurie pentru cuplurile tinere şi, în felul acesta, este un program prin care asigurăm construcţia a 150 de centre de zi, program în valoare de 50 de milioane de euro”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Cine este principalul suspect în cazul morţii copilei de opt ani din Botoşani. Bărbatul a...
VIDEO Imagini dramatice cu prinderea suspectului care ar fi ucis-o pe fetița de 8 ani...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
Lege pentru șoferii din România. PROPRIETARII de mașini trebuie să se prezinte la RAR
Adrian Năstase îl îngroapă pe Coldea. A spus tot
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Luna Phobos a lui Marte nu este ceea ce pare, sugerează fotografii nepublicate până acum
×